Faguri de miere sunt cuvintele cele bune

Cuvintele cele bune, din comoara cea bună a inimii sale, le scoate omul. Iar, dacă cineva nu-și va curăți inima sa de cuvinte rele, apoi, nu va putea să grăiască lucruri bune. Căci, chiar de ar socoti omul să grăiască ascultătorilor, neprimite îi sunt cuvintele lui și lepădate, fiindcă n-au darul Sfântului Duh. Deci, cel ce voiește să fie folositor cuiva prin cuvintele sale, să ceară, de la Dumnezeu, har spre deschiderea gurii sale. Precum Sfântul Isaia zice: «Domnul mi-a dat mie limbă de învățătură, ca să știu când se cade a grăi cuvântul.» (cfr. Isaia 50, 4). Că zice: «Ascultați-Mă pe Mine, ca să vieze întru bunătăți sufletele voastre.» (cfr. Isaia 55, 2). Iar la Pilde, zice: «Faguri de miere sunt cuvintele cele bune și dulceața lor, vindecare de suflet.» (Pilde 16, 26). Pentru că graiurile, cele spre mântuire, fac vindecare sufletului. Și cel înțelept în fapte, află Dar. Să iubești gura ce grăiește cuvinte bune, că buzele cele dulci acopăr inima mâhnită. Și iarăși: «Cuvântul cel aspru ațâță mânia, iar limba înțeleaptă grăiește cele bune.» (cfr. Pilde 15, 1). Și iarăși: «Din buzele drepților, picură înțelepciune, iar gura celor smeriți, izvorăște daruri.» (cfr. Pilde 15, 2) Și iarăși: «Din roadele gurii omului, se va hrăni sufletul de bunătăți și, după osteneala gurii lui, i se va răsplăti lui. Pentru că buzele cele adevărate, îndreptează mărturia lui și cei ce voiesc a fi smeriți, se vor veseli.» (cfr. Pilde 12, 15. 20). Iar David zice: «Răspuns-a inima mea cuvânt bun» (Psalmul 44, 1) și «Domnul va da cuvânt cu putere multă celor ce binevestesc» (Psalmul 67, 11). Și «Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.» (Psalmul 50, 16). Încă mărturisește și Pavel, zicând «Cuvântul vostru, în toată vremea, să fie cu dar, dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia» (Coloseni 4, 6). Și către romani: «Că doresc să vă văd pe voi, ca să vă dau vouă vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră» (Romani 1, 11). Și iarăși: «Rogu-vă dar, pe fiecare din voi, fraților, mângâindu-vă pe voi, ca să umblați cu vrednicie după Dumnezeu.» (cfr. Efeseni 4, 1-2) Și acela ce se știe pe sine, că a luat dar de mângâiere, să grăiască, dar, cu smerită minte, și să zidească și pe alții, ca să nu fie și el osândit, precum acela ce a ascuns talantul. Iar, cel ce n-a luat un dar ca acela, de la Dumnezeu, să tacă și să nu scoată nici un cuvânt deșert din inima sa, ca niciodată să nu audă: «Iar, păcătosului, i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu povestești dreptățile mele și pui așezământul meu de lege în gura ta? Că tu ai urât învățătura și ai lepădat cuvintele Mele» (Psalmul 49, 17-18). Pentru că omul cel bun, a zis Domnul: «Din comoara cea bună a inimii sale, scoate cele bune.» (Matei 12, 35), adică Darul Duhului Sfânt, întru Hristos, Domnul nostru, de la Care și noi, o, dacă am lua toate bunătățile. A Căruia este slava acum și pururi și în vecii vecilor! Amin.

Proloagele, volumul II, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 822.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *