În acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc

Într-o zi de sărbătoare, după trei luni de zăvorâre, l-a trimis pe părintele Arsenie să se împărtășească, spunându-i:

– Du-te numai tu! Eu nu voi veni, fiindcă nu pot să-mi târăsc picioarele. Voi rămâne aici și o să spun în continuare rugăciunea. Tu mergi la biserică!

Și astfel, a rămas în chilioara sa, mâhnindu-se că nu se poate împărtăși.

Părintele Arsenie a plecat, în timp ce el a rămas ghemuit în chilia sa cea mică și rostea Rugăciunea lui Iisus, coborându-și mintea în inimă.

„Atunci am simțit cum m-a cuprins un fel de mâhnire și mi-am spus în sine: «Om nenorocit, din pricina păcatelor tale ești nevrednic să te împărtășești! Toți ceilalți părinți se vor împărtăși cu Preacuratele Taine, pe când tu, care ești netrebnic, nu te vei împărtăși!»”.

Și așa cum stătea acolo, plângând și prihănindu-se pe sine, deodată chilioara sa s-a umplut de lumină. Acoperișul s-a desfăcut și a coborât un tânăr cu aripi. Era Îngerul Domnului.

„Abia puteam să-l privesc, povestește Starețul, căci chipul său era ca fulgerul! Acesta a băgat mâna în sân și a scos o cutiuță frumoasă, rotundă, strălucitoare, plină de Lumina celeilalte lumi. A deschis cutiuța cu atenție și, făcându-mi semn să mă apropii, a luat cu lingurița dinăuntru o părticică din Pâinea Vieții.

Aflându-mă sub înrâurirea acestei arătări dumnezeiești și a Harului, am înțeles, fără să vreau și fără să cuget, ceea ce se petrecea – căci în acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc – și am făcut ceea ce mi-a poruncit Dumnezeu să fac: mi-am deschis gura și Îngerul m-a împărtășit spunând: «Se împărtășește robul lui Dumnezeu, Iosif monahul, cu Cinstitul Trup și Sânge al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos». După aceasta Îngerul mi-a zâmbit cu bună-cuviință, a închis vasul și s-a înălțat prin acoperiș. Apoi s-a făcut din nou întuneric în chilia mea”.

După aceasta Starețul și-a plecat iarăși capul și a continuat rugăciunea. Mai târziu mărturisea:

„Atât de multă bucurie și fericire am simțit atunci, încât pot să spun că acel Har nu l-am mai gustat niciodată. Timp de o săptămână nu am mai simțit nevoia nici de hrană, nici de apă. Încetase orice lucrare a trupului meu”.

Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 115-116.

sursă imagine: asceticexperience.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *