Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița

Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeiești Starețul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească și întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița”.

Ispitele sale erau atât de crâncene, încât adeseori ne spunea:

„Dacă vă voi descrie lupta mea cu ispitele, nu veți suferi să ascultați, fiindcă toată viața mea a fost o mucenicie. Dar bunătatea lui Dumnezeu și Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care întotdeauna m-a ocrotit, mi-au dat multă stăruință și de aceea nu cedam. În această luptă lacrimile sunt cele care ajută cel mai mult. Toate sunt date de bunătatea lui Dumnezeu”.

Starețul, în marile ispite, cunoștea Harul lui Dumnezeu în chip simțit. Căci potrivit cu mărimea ispitei pe care o rabdă cineva pentru dragostea lui Dumnezeu este și răsplata Lui. Iar atunci când omul lucrează pentru Dumnezeu cu multă râvnă, este cu neputință ca Dumnezeu să-l lase să fie ispitit mai presus de puterile sale. Dar și răsplata de la Dumnezeu va fi pe măsură. Despre aceasta Starețul scria: „Nu te mira, așa este monahul. Viața monahului este o mucenicie continuă. Dulcele Iisus în necazuri Se cunoaște”.

Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 121.

sursă imagine: pemptousia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *