Oare chiar m-am întors de la Athos?

„Cine știe… tace. Cine nu știe – vorbește.” Iată înțeleapta vorbă din bătrâni, acasă la ea deopotrivă în Pateric, în sufism, confucianism sau budismul Zen, cu care am crezut de cuviință să-mi încep rândurile despre călătoria la Sfântul Munte. Ca penitență. Nu de alta, dar zilele trecute am găsit din întâmplare o „Carte de cetire” tipărită la Iași în 1883 – Învățătorul copiilor în clasele primare – unde scrie limpede: „Ascultă mult și vorbește puțin, căci pentru aceasta ți-a dat Dumnezeu două urechi și numai o gură”! Pas de mai spune ceva.

Îndeobște, astfel de experiențe se fac și se tac. Nici pentru smerita lume athonită – părintește, adică sever îngăduitoare cu venirea străinilor, dar și mai bucuroasă de plecarea lor –, nici pentru erudita, resemnata sau trufașa aplecare a mirenilor, cu sau fără agendă religioasă, încă o poveste acut subiectivă a Athosului nu înseamnă mare lucru. Ești ca o scoică pe plajă, un fleac în infinitate. Ca un melc fugit din cochilie. Ca un fulg. Grațios, poate, dar inutil în fond. La ce bun vorbirea de-negrăitului și glosarea în jurul de-nescrisului?

Mi-aș dori ca, înainte să începeți lectura acestor pagini, să vă opriți măcar un minut agitația interioară, așa cum ni se întâmplă când ajungem brusc în fața mării, ori la poalele muntelui. Să coborâți alene pleoapele, să întindeți precauți, dar cu înfiorare auzul, nările, degetele, pecetluind buzele, și să vă închipuiți alunecarea unei corăbii pe apele mării Egee.

Dac C. Mihăilescu, Oare chiar m-am întors de la Athos?, Editura Humanitas, București, 2011, pp. 9-10.

Puteți cumpăra cartea Oare chiar m-am întors de la Athos? accesând acest link: https://l.profitshare.ro/l/4752767

Sursă imagine: asceticexperience.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *