Trupul tulbură pe tânăr

Atunci când, în vârstă fiind, tinerii l-au întrebat [pe Sfântul Grigorie Teologul] despre asceză, le-a spus:

– Trupul, fiii mei. Acesta se răzvrătește și tulbură pe tânăr. E trebuință de multă nevoință; apoi se liniștește. Pântecele nu mi l-am simțit îndestulat. Mă ridicam de la masă înainte de a mă sătura. De cum vedeam că mă stăpânește mânia, mă sălbăticeam asupra ei ca o fiară. Așa mă lăsa în pace. Iar noaptea? Continuă să citești Trupul tulbură pe tânăr

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte. Devin egoiști și vanitoși. Vor aștepta toată viața să fie lăudați continuu de toți, deși li se spun lucruri neadevărate. Din păcate, astăzi toți au învățat să spună minciuni, și vanitoșii le acceptă, acestea sunt hrana lor. „Spune-mi, indiferent ce, fie minciună, fie ironie”, zic. Dumnezeu nu vrea acest lucru. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, nu toți pricep asta, și fac tocmai pe dos. Continuă să citești Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte

Ce bine ai văzut la mine?

Ziceau despre Avva Macarie Egipteanul că urca odată de la Schit la Muntele Nitriei. Și cum s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său:

– Mergi puțin mai înainte.

Și mergând mai înaintea lui, ucenicul a întâlnit unul din preoții păgânilor. Și strigând la el, ucenicul l-a chemat, zicând:

– Ei, drace, unde alergi? Continuă să citești Ce bine ai văzut la mine?

Cum putem să-L vedem pe Dumnezeu?

Viețuim pe pământ, și pe Dumnezeu nu vedem, și a-L vedea nu putem. Dar dacă Duhul Sfânt vine în suflet, vedea-vom pe Dumnezeu precum L-a văzul Sfântul Arhidiacon Ștefan. Sufletul și mintea, în Duhul Sfânt, dintr’o dată cunosc că acesta este Domnul. Astfel, Sântul Simeon de-Dumnezeu-primitorul, în Duhul Sfânt, în micul prunc a cunoscut pe Domnul; și Sfântul Ioan Botezătorul așijderea, în Duhul Sfânt, a cunoscut pe Domnul și L-a arătat norodului. Continuă să citești Cum putem să-L vedem pe Dumnezeu?

Faguri de miere sunt cuvintele cele bune

Cuvintele cele bune, din comoara cea bună a inimii sale, le scoate omul. Iar, dacă cineva nu-și va curăți inima sa de cuvinte rele, apoi, nu va putea să grăiască lucruri bune. Căci, chiar de ar socoti omul să grăiască ascultătorilor, neprimite îi sunt cuvintele lui și lepădate, fiindcă n-au darul Sfântului Duh. Deci, cel ce voiește să fie folositor cuiva prin cuvintele sale, să ceară, de la Dumnezeu, har spre deschiderea gurii sale. Precum Sfântul Isaia zice: «Domnul mi-a dat mie limbă de învățătură, ca să știu când se cade a grăi cuvântul.» (cfr. Isaia 50, 4). Continuă să citești Faguri de miere sunt cuvintele cele bune

Tot viitorul femeii e aici

Ca păsările care își fac cuib cu orice, copiii își fac o păpușă din orice. Pe când Éponine și Azelma înfășau pisica, Cosette de asemenea își înfășa săbiuța. După ce isprăvi, o culcă pe braț și-i cântă încetișor, ca s-o adoarmă.

Păpușa e una din nevoile cele mai mari și totodată unul din cele mai încântătoare instincte ale copilăriei unei femei. Continuă să citești Tot viitorul femeii e aici

Cuvântul este o energie creatoare

Cuvântul este unul dintre numele lui Dumnezeu. Se numește Fiu, dar este și Cuvânt al lui Dumnezeu și de aceea Cuvântul, cum spunea de multe ori părintele Sofronie, are rădăcini metafizice, adică nu-i așa doar o «gălăgie arbitrară», prin care eu pot să spun ceva și voi puteți înțelege gândirea mea. Cuvântul provine din niște energii dumnezeiești. Prin cuvânt Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Dumnezeu a spus «să fie» și a fost. Continuă să citești Cuvântul este o energie creatoare

Avvo, cum dobândește cineva virtutea?

L-am întrebat pe acesta într-o zi, zicând: Avvo, cum dobândește cineva virtutea? Și a răspuns Bătrânul zicând: Dacă vrea cineva să dobândească virtutea, nu poate să o dobândească dacă nu urăște răutatea potrivnică acesteia. Dacă vrei să ai pururi lacrimi, urăște râsul. Vrei să ai smerenie, urăște mândria. Vrei să fii înfrânat, urăște lăcomia pântecelui. Vrei să fii cumpătat, urăște viața desfrânată. Vrei să fii lipsit, urăște iubirea de arginți. Continuă să citești Avvo, cum dobândește cineva virtutea?

Oare chiar m-am întors de la Athos?

„Cine știe… tace. Cine nu știe – vorbește.” Iată înțeleapta vorbă din bătrâni, acasă la ea deopotrivă în Pateric, în sufism, confucianism sau budismul Zen, cu care am crezut de cuviință să-mi încep rândurile despre călătoria la Sfântul Munte. Ca penitență. Nu de alta, dar zilele trecute am găsit din întâmplare o „Carte de cetire” tipărită la Iași în 1883 – Învățătorul copiilor în clasele primare – unde scrie limpede: „Ascultă mult și vorbește puțin, căci pentru aceasta ți-a dat Dumnezeu două urechi și numai o gură”! Pas de mai spune ceva.

Continuă să citești Oare chiar m-am întors de la Athos?

Esențialul e invizibil pentru ochi

Vulpea tăcu și îl privi multă vreme pe micul prinț.

– Te rog… îmblânzește-mă! spuse ea.

– Aș vrea, răspunse micul prinț, dar nu prea am timp. AM prieteni de descoperit și multe lucruri de cunoscut.

– Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!

Continuă să citești Esențialul e invizibil pentru ochi