L-am întrebat pe acesta într-o zi, zicând: Avvo, cum dobândește cineva virtutea? Și a răspuns Bătrânul zicând: Dacă vrea cineva să dobândească virtutea, nu poate să o dobândească dacă nu urăște răutatea potrivnică acesteia. Dacă vrei să ai pururi lacrimi, urăște râsul. Vrei să ai smerenie, urăște mândria. Vrei să fii înfrânat, urăște lăcomia pântecelui. Vrei să fii cumpătat, urăște viața desfrânată. Vrei să fii lipsit, urăște iubirea de arginți. Continuă să citești Avvo, cum dobândește cineva virtutea?
Oare chiar m-am întors de la Athos?
„Cine știe… tace. Cine nu știe – vorbește.” Iată înțeleapta vorbă din bătrâni, acasă la ea deopotrivă în Pateric, în sufism, confucianism sau budismul Zen, cu care am crezut de cuviință să-mi încep rândurile despre călătoria la Sfântul Munte. Ca penitență. Nu de alta, dar zilele trecute am găsit din întâmplare o „Carte de cetire” tipărită la Iași în 1883 – Învățătorul copiilor în clasele primare – unde scrie limpede: „Ascultă mult și vorbește puțin, căci pentru aceasta ți-a dat Dumnezeu două urechi și numai o gură”! Pas de mai spune ceva.
Esențialul e invizibil pentru ochi
Vulpea tăcu și îl privi multă vreme pe micul prinț.
– Te rog… îmblânzește-mă! spuse ea.
– Aș vrea, răspunse micul prinț, dar nu prea am timp. AM prieteni de descoperit și multe lucruri de cunoscut.
– Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!
Omenirea așteaptă de la Dumnezeu să facă dreptate
Dumnezeu nu dăruiește niciodată ca răsplată, nu dăruiește în schimb fiilor săi, ci pur și simplu dăruiește. Așa cum un tată – cine are experiența de părinte, știe; și eu am experiența de tată a patru copii – nu dă copiilor dragostea lui, ajutorul lui, compasiunea lui, mângâierea lui în funcție de comportamentul copiilor, ci pur și simplu dăruiește fiecăruia. Ba chiar investește mai mult acolo unde este mai multă dezordine, mai multă nepricepere, mai multă slăbiciune. Lucrul acesta trebuie foarte bine înțeles. Acesta este și conținutul esențial al Evangheliei Mântuitorului Hristos.
Continuă să citești Omenirea așteaptă de la Dumnezeu să facă dreptate
Eu îți dăruisem și sfeșnicele…
A doua zi, în zori, monseniorul Bienvenu se plimba prin grădină. Doamna Magloire alergă spre dânsul foarte tulburată…
— Monseniore, monseniore! strigă ea. Nu cumva știe înălțimea voastră unde e coșul cu argintărie?
— Ba da, spuse episcopul.
— Slavă Domnului! Nu știam ce e cu el.
Episcopul tocmai ridicase coșul de pe una dintre brazdele grădinii. I-l arătă doamnei Magloire.
Guguță
Iarna l-a găsit pe Guguță sub căciulă, în satul său, Trei Iezi. I-a plăcut Mătușii Ierne băiețelul: au coborât și fulgii din cer să-l vadă și l-au făcut a-alb din cap până în picioare — un omuleț de zăpadă, numai că de sub căciula lui ieșea un nouraș de fum.
Fulgii credeau că Guguță face focul sub căciulă… He, de unde să știe ei că acela nu-i fum, ci-i suflarea lui Guguță? Și de ce să facă focul?! Când și-a pus căciula în cap, a dat tot frigul afară!