Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița

Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeiești Starețul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească și întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița”. Continuă să citești Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița

În acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc

Într-o zi de sărbătoare, după trei luni de zăvorâre, l-a trimis pe părintele Arsenie să se împărtășească, spunându-i:

– Du-te numai tu! Eu nu voi veni, fiindcă nu pot să-mi târăsc picioarele. Voi rămâne aici și o să spun în continuare rugăciunea. Tu mergi la biserică!

Și astfel, a rămas în chilioara sa, mâhnindu-se că nu se poate împărtăși. Continuă să citești În acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc

A izgonit întunericul neființei care se înălța înaintea mea

Și iată, într’o Sâmbătă Mare (poate a anului 1924), Lumina m’a cercetat după împărtășanie și am simțit-o ca atingerea Dumnezeieștii vecinicii de duhul meu. Lină, plină de pace și de dragoste, Lumina a rămas cu mine trei zile. A izgonit întunericul neființei care se înălța înaintea mea. Eu – am înviat; și în mine, și cu mine a înviat întreaga lume. Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur de la sfârșitul slujbei de Paști mi s’au înfățișat în cutremurătoarea lor putere: „Înviat-au  Hristos, și nici un mort în mormânturi.” Continuă să citești A izgonit întunericul neființei care se înălța înaintea mea