Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița

Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeiești Starețul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească și întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița”. Continuă să citești Mai întâi beam întristarea cu butoiul și abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu lingurița

Să-l înștiințeze Dumnezeu care este adevărul

Sus, la „Sfântul Vasilie”, în singurătatea chiliei sale, adeseori Starețul știa ce se întâmplă în lume mai bine decât cei care se îngrijesc să afle una și alta.

Odată un monah zelot, ce se nevoia acolo într-o sihăstrie, a început să ia niște poziții foarte extremiste. Si fiindcă era și un vorbitor iscusit, îi atrăgea și pe alții încet-încet la ideile sale.

Când Starețul a auzit despre acest pustnic și despre poziția pe care o avea, Continuă să citești Să-l înștiințeze Dumnezeu care este adevărul

În acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc

Într-o zi de sărbătoare, după trei luni de zăvorâre, l-a trimis pe părintele Arsenie să se împărtășească, spunându-i:

– Du-te numai tu! Eu nu voi veni, fiindcă nu pot să-mi târăsc picioarele. Voi rămâne aici și o să spun în continuare rugăciunea. Tu mergi la biserică!

Și astfel, a rămas în chilioara sa, mâhnindu-se că nu se poate împărtăși. Continuă să citești În acele clipe omul încetează să cugete și să simtă în chip firesc